5 motive pentru care să te alături comunității Qriser

1

Acces imediat la companiile cliente şi la cursanţi.

2

Evaluare transparentă prin Ratings & Reviews.

3

Negociere directă cu clienţii, prin platformă.

4

Simplificarea vânzării: 1 singur contract pe an.

5

Procesarea şi analiza comenzilor în timp real.

Informații utile

Ce este un cont de furnizor de training şi ce permite?

  • Orice companie ce oferă spre vânzare programe de învăţare/ dezvoltare poate deveni furnizor de training pe platforma Qriser. Contul de furnizor Qriser oferă acces imediat la baza de clienţi Qriser pentru orice produs al furnizorului listat pe platformă. Contul de furnizor permite: listarea companiei în baza Qriser, listarea de programe spre vânzare pe platforma Qriser, acces la instrumente de analiză în timp real/Dashboard (nr. clienţi, valoarea vânzărilor pe total şi pe produs, tendinţe, etc), comunicare cu clienţii interesaţi de programele companiei furnizoare, instrumente de negociere, acces la sistemul de Ratings & Reviews, etc.
  • Qriser este singura platforma din România ce asigură un sistem transparent de Ratings & Reviews atât pentru calitatea serviciilor furnizorului, cât și pentru fiecare produs în parte.

Vedeţi aici Termeni și condiții pentru furnizori de training.

Care sunt condițiile de colaborare?

Ce e important să știți despre Platforma Qriser (AMMA) care înlesnește comercializarea cursurilor de formare profesională și de dezvoltare personală:

  • Completarea Formularului de Înregistrare pentru Cont de Furnizor de Training nu creează nicio obligație legală, fiind o etapă preliminară, de evaluare a posibilitățiilor de colaborare.
  • Furnizorul își listează cursurile la un preț în EURO stabilit în mod independent. Prețul nu trebuie să fie mai mare decât prețul cursului comercializat de către Furnizor prin alte canale.
  • AMMA acționează în calitate de comisionar, încheind contracte de formare profesională și încasând plăti în numele său dar pe seama Furnizorilor.
  • Operațional, se emit 3 tipuri de facturi în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost efectuate cursurile:

o   Furnizorul va emite o singură factură către AMMA pentru toate cursurile livrate, pe baza unui document centralizator emis de Qriser si trimis pe email.

o   AMMA intenționează să emită o singură factură către fiecare client pentru toate cursurile livrate respectivului client.

o   AMMA va emite o singură factură de comision către Furnizor pentru toate cursurile livrate de acesta. AMMA va transfera valoarea cursurilor către Furnizor din care va reține comisionul AMMA, în cel mult 5 zile lucrătoare după ce sumele sunt încasate de la clienți.

    • AMMA tratează toți Furnizorii pe baza acelorași principii, în mod transparent și în conformitate cu standardele aplicabile în materie de protecția datelor personale, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
    • Dacă în condițiile specifice unui curs furnizorul nu va stipula în mod special un alt termen, Furnizorul poate anula cursul cu 7 zile înainte de desfășurarea acestuia fără despăgubiri, în caz contrar putând fi datorat comisionul.
    • În cazul în care clientul nu plătește cursurile sau există orice fel de alte probleme, Furnizorul se subrogă în drepturile AMMA, putând face demersurile necesare recuperării sumelor de bani cuvenite. Echipa Qriser va sprijini acest demers.
    • Clienții au dreptul de a refuza plata cursurilor livrate în cazul în care acestea nu respectă condițiile stabilite de Furnizor la momentul realizării comenzii ferme pe Platforma Qriser. AMMA va analiza cu atenție toate solicitările de acest fel.

Cum listez un program?

Listarea unui program nou este foarte simplă. Te conectezi la contul de furnizor, apoi intri pe: https://qriser.com/contul-meu-furnizor-de-training. Acolo găseşti butonul “Produse” cu eticheta “Adaugă NOU”. Intri şi urmezi paşii indicaţi pentru listarea unui produs nou. Pentru rezultate bune în căutări, utilizează cu atenţie câmpurile “Tags” şi “Yoast SEO” la listare.

Dacă ai completat ceva greşit, nu te îngrijora. Poţi oricând să editezi un produs intrând pe el.

Ghid de listare a produselor program, cum să îți îmbunătățești prezența în platforma Qriser

Calitatea prezentării produselor/programelor listate și acuratețea filtrării/ sortării/ search-ului fac o mare diferență la client. De aceea am inclus acest subcapitol care sa ajute să iți prezinti produsele într-o manieră care să ușureze accesarea informației relevante de către client.

   

PREZENTAREA FURNIZORILOR ȘI CURSURILOR PE PLATFORMA QRISER

 În cadrul listării produselor tale pe Platforma Qriser este foarte important să ai în vedere câteva aspecte generale de prezentare atât a programelor oferite cât și a paginii tale, pentru a putea oferi clienților o imagine clară și completă pe baza căreia aceștia să poată lua imediat decizia de cumpărare, fără a mai fi necesar să acceseze alte informații.

Trebuie să acorzi atenție următoarelor elemente:

LA SECȚIUNEA DE LISTARE PRODUS

  1. TITLUL PROGRAMULUI

Recomandăm să fie cât mai clar – să includă fie nevoia pe care o adresează, fie instrumentul folosit. Titlurile vagi sau metaforice tind să confuzeze. De exemplu “Curs de Excel nivel avansat” sau “Cum previi burnout-ul în echipa ta?”

 

  1. CATEGORIA

Qriser are 3 categorii mari de programe, iar sub fiecare poți găsi mai multe sub-categorii cu denumiri clare şi intuitive. Cele 3 categorii mari sunt:

  • Hard skills: competențe specifice unei specializări (de exemplu: MS Office, Marketing digital etc)
  • Soft-skills: competențe personale şi sociale (de la leadership, la comunicare, la disciplină personală etc)
  • Hobbies: din această categorie fac parte acele programe ce ne ajută să avem o viaţă personală mai frumoasă (parenting, pasiuni etc)

Puteți include cursul în maximum 3 categorii/subcategorii care să reprezinte cât mai bine obiectivul concret al cursului (de ex. nu bifați un curs în categoria de leadership, project management și educație emoțională în același timp. Este indicat să folosiți cuvinte cheie în descrierea cursului astfel încât la o căutare “key words” să apară cursul dvs. indiferent de categoria în care l-ați încadrat

 

  1. TIPUL DE PROGRAM

Qriser are 4 tipuri de programe. Trebuie să-l alegi pe cel potrivit:

  • Open: Aceste programe au loc într-o locație prestabilită de Furnizor şi sunt deschise oricărui participant.
  • In-house: Sesiunile au loc la o locaţie agreată de comun acord cu clientul, iar clientul decide cine poate participa.
  • Espresso: Acestea sunt sesiuni scurte (~1ora), în general 1-la-1, eventual telefonic, axate pe un subiect concis.
  • Coaching: Ghidate de coach, sesiuni de autodescoperire 1-la-1, pe teme alese de participant.

 

  1. POZĂ DE PREZENTARE

Pentru poză de prezentare – alege o poză semnificativă care să fie legată de tema cursului tău și asupra căreia ai drepturi de utilizare. Poză și descrierea scurtă reprezintă cartea ta de vizită în relație cu clientul și de aceea trebuie să fie RELEVANTĂ! Nu utiliza aceeași poză pentru mai multe prezentări de cursuri.

Din punct de vedere tehnic, poza trebuie să fie pătrată și să aibă minim 1500x1500px.

 

  1. DESCRIEREA

Trebuie să incluzi o descriere SCURTĂ dar și o descriere LUNGĂ a cursului

DESCRIEREA SCURTĂ:

–      cca 50 de cuvinte care să se concentreze pe: problema, rezultatul așteptat, eventual nivelul sau altă informație esențială. De exemplu: “Programul se adresează managerilor de echipe și oferă 10 soluții ușor de aplicat în fiecare zi pentru reducerea stresului în cadrul echipei și creșterea productivității, dar și a motivației echipei. Metodologia utilizată a fost implementată cu succes în trupele speciale britanice, reducând absenteismul pe motive medicale cu 80%”

DESCRIEREA LUNGĂ – trebuie să ai în vedere următoarele secțiuni:

  • Nevoia pe care o adresează
  • Obiectivul de învățare
  • Cui se adresează programul
  • Concepte și instrumente utilizate
  • Acreditări/ certificate
  • Credentials (nr. participanți anterior, companii în care s-a derulat programul, implementari reusite/experienta prealabila real-life etc)
  • AGENDA -trebuie să fie clară – O poți include în descriere sau o poți încărca sub formă de document distinct la Atribute specifice.

 

  1. DATĂ ȘI DURATA TRAININGULUI –  trebuie să fie clare și actualizate

 

  1. FORMATUL (open, in-house, coaching, espresso) – trebuie să corespundă cu descrierea

 

  1. TAGS De ales tag-urile în linie cu programul.

 

  1. TRAINERUL care prestează cursul

Trebuie să incluzi numele complet al trainerului– nu doar prenumele, nu adresa de site proprie. Trebuie să existe pe site un minim de informație.

  1. CV-ul -este extrem de important să atașezi prezentarea ta actualizată care să menționeze experiența de business și de training ce susține faptul că ești un facilitator potrivit pentru cursul/programul/produsul listat.

Include mărturii ale participanților de la cursurile precedente.

 

LA SECȚIUNEA DE PREZENTARE FURNIZOR (zona de Setări/Magazin/Descriere magazin)

La descriere ajută să fie incluse următoarele elemente:

 

    • Experiența de business și în training/ coaching a
    • Mărimea echipei
    • Vechime, număr programe derulate, portofoliu clienți, premii și recunoașteri
    • Expertize diferențiatoare: ce te diferențiază? O acreditare, o metodă, o atitudine?
    • Un citat/ moto/ slogan al tău

Care este politica de Ratings & Reviews Qriser?

Ce este “Trainings for a better world”?

  • La Qriser credem că viaţa e mai frumoasă când ai ocazia să înveţi continuu, şi astfel să te dezvolţi. Unii dintre noi suntem foarte norocoşi să avem resurse pentru învăţare continuă: angajatori care susţin dezvoltarea angajaţilor, mentori ce ne încurajează etc.
  • Din păcate, prea mulţi dintre semenii noştri nu au acces la programe de învăţare, nu au resurse, deşi ar dori să se dezvolte. Qriser oferă acestor categorii defavorizate o şansă la o viaţă mai bună, prin învăţare.
  • Concret, aici este lista organizaţiilor şi a comunităţilor care au acces la programe de învăţare prin platforma Qriser. Fiecare beneficiar primeşte prin Qriser fonduri ce permit achiziţionarea de locuri la orice program de învăţare din platforma Qriser care a ales să facă parte din programul social “Trainings for a Better World”.
  • Când un program listat în Qriser optează pentru a fi parte din programul social “Trainings for a Better World”, aceasta înseamnă că 5% din locurile disponibile pentru acel program (cu rotunjire, minim de 1 loc/ program) vor fi direcţionate către comunităţile înscrise în Qriser și doritoare să se dezvolte prin învăţare.

Aici se pot vedea programele din Qriser ce susțin “Trainings for a better world”.

Explorează experiența altora în mișcarea Qriser.

Adriana - The Social Incubator - Qriser - Better World
Adriana Preda, Director Executiv, Asociația The Social Incubator

„Inițiativa The Social Incubator – aceea de a susține integrarea socială și profesională a unora dintre cei mai vulnerabili tineri din România – are la bază educația, cunoașterea și dezvoltarea, atât pe plan personal, cât mai ales pe plan profesional. Credem că tinerii devin cu adevărat independenți atunci când descoperă ce le place cu adevărat să facă, depun toate eforturile pentru a învăța și a se perfecționa în direcția respectivă, și ajung, în cele din urmă, să-și îndeplinească visurile. Iar aici viziunea noastră se intersectează cu cea a Qriser, deoarece împărtășim convingerea că educația continuă este cheia dezvoltării și independenței. Ne bucurăm că avem șansa să facem parte din această comunitate de profesioniști desăvârșiți, al căror exemplu și sprijin vor contribui cu siguranță la dezvoltarea și succesul activității noastre.”