Descriere

Esti o persoanã curajoasã şi dornicã de a descoperi metode revoluţionare de lansare?

 

Când e vorba să prosperăm din prima de pe urma ideii vieţii noastre, alţi oameni decât apropiaţii nu au de unde sã ştie câtã energie, câtã muncã, ce investiţii am fãcut şi cât timp ne-a luat nouã ca sã perfecţionãm acel lucru pânã la faza de lansare.

Tu ai plãti pe un strãin doar pentru cã TE INFORMEAZA cã ştie, cã poate sau cã exceleazã intr-un domeniu, aşa cum se întâmplã la 95% din lansãrile clasice? 

Dacã nici tu n-ai plãti aşa uşor, înseamnã cã gândim la fel şi cã accepţi cã tot transferul de valoare din clipa unei lansari, nu se poate face doar printr-o reclamã sau informare: cã ştii, cã poţi sau cã excelezi in acel domeniu.

Chiar dacã înşiri marile beneficii, le pui muzicã, ii hrãnesti sau ii distrezi, crezi cã acei oameni şi toţi ceilalţi, trebuie sã cumpere neapãrat de la tine si din acel moment, ceea ce ai tu de oferit?

Luptându-mã sã sparg acest zid al neuroştiinţei, ca sã nu rãmân doar cu amintiri frumoase de la o petrecere de lansare şi atât, dupã sute de lansãri, am inventat o metodã  revoluţionarã, care TRANSFORMÃ LANSAREA într-o MIŞCARE, unde cumpãrarea ajunge sã se petreacã aproape de la sine. Am numit-o „Metoda D.A.I.A.” şi vei vedea de ce.


„Metoda D.A.I.A.” de lansare este magicã?

 

Chiar dacã pare magie, pentru cã:

1.      Te conduce numai cãtre CLIENŢI IDEALI, cãrora nu mai stai sã le explici degeaba DE CE trebuie sã vrea ceea ce ai de oferit;

2.      Te învațã sã le captezi ATENȚIA exact timpul necesar demonstrat de neuroştiințã, cât să descopere ei înșiși DE CE trebuie să vrea chiar acum şi nu altã datã;

3.      Le demonstreazã uşor DE CE să vrea neapărat de la tine și nu de la concurenții
tãi;

4.      Finalmente, cum sã automatizezi acest mecanism, ca afacerea sã meargã de la sine, pentru cã acești oameni se vor simți mai deștepți când te vor recomanda.

Totuşi metoda nu se poate aplica uniform tuturor oamenilor, de aceea prefer, decât sã mã laud ce minune de lansare vei avea şi sã-ţi înşir aici o grãmadã de beneficii, studii de caz şi generalitãţi, care sã parã cumva cã nu se potrivesc ideii tale despre lansare, aş prefera sã-ţi fac o demonstraţie gratuitã şi fãrã niciun risc.

 

Dacã-mi descrii detaliile în câteva rânduri, vei avea o surprizã, deci:

1. Ce gen de produs, serviciu sau consultanţã ai de gând sã lansezi?

2. În ce calitate vrei sã faci lansarea:
a. Freelancer
b. Angajat al unei companii
c. Proprietarul unei companii
d. Ca şi consultant pentru alţii

3. Şi, cât mai explicit: Care a fost sau care este cea mai mare provocare, nevoie sau frustrare a ta în legãturã cu lansarea la care te gândeşti?

 

Promit sã-ţi pregãtesc pe rand 3 materiale valoroase, care sã-ţi demonstreze cum funcţioneazã „Metoda D.A.I.A.” pentru lansare fix în cazul tãu. 

Rãmâne ca tu sã decizi dacã ţi-au folosit cu adevãrat şi dacã este cu totul altceva decât ştiai panã acum despre garanţia succesului unei lansãri.

Pentru asta am nevoie sã-mi trimiţi un e-mail de pe adresa ta, cu specificaţia obligatorie: “Din partea Qriser – LANSAREA”, ca sã-ţi pot trimite fix ce ţi se potriveşte ţie când ai sã-ţi lansezi ideea ca un adevãrat regizor de experienţe de marketing, fãrã sã aştepţi o viaţã ca dorinţa cea mai mare sã ţi se-mplineascã şi fãrã sã devii sclavul propriului vis.


Apropos, crezi cã tot mai mulţi oameni resemnaţi din ţara asta, chiar dintre apropia
ţi de-ai tãi, ar avea curaj şi ei sã-şi împlineascã propriul vis, dacã te-ar vedea pe tine cã trãieşti fãrã griji?

Iţi mulţumesc şi mã onoreazã alegerea de a citi aceste rânduri.

 

Cu toatã consideraţia pentru curajoşi ca tine,
Adrian Stavriu
Regizor de experienţe de marketing, trainer şi coach

 

PS: ca sã stai liniştit cã ai ajuns exact unde trebuie, vei putea descoperi cum sã lansezi şi tu posturi de radio, posturi TV, ziare, reviste, restaurante de lux, dar şi afaceri mici, de genul freelancing, pornite din nimic, agenţii de publicitate şi sã creezi şi tu, ca şi mine, chiar peste 90 de branduri din cam toate domeniile de activitate şi sã iei şi tu premii notabile, ajungând consultant sau expert pe domeniul tãu.

Transformation LAUNCH este Modulul 1 din Cursul de Marketing Experienţial, pe care l-am creat fix pentru oameni ca tine, care vor sã fie schimbarea din lume şi nu martor neputincios al schimbãrilor impuse de alţii.

De aceea aştept E-mail-ul tãu, apoi te invit sã vezi şi pachetul de patru module la cel mai mic preţ, care chiar îţi va schimba perspectiva despre succesul în afaceri.

Informații suplimentare

Limbă

Oraș

Training for a better world

Țară

Tip program

Review-uri

Acest program nu a primit încă niciun review.

Doar clienții înregistrați care au urmat acest program pot trimite review.

Detalii organizare curs

Cursul se sustine, de regula, vinerea, sambata sau duminica de la 10-16.00 sau 9.30-17.30
Pauzele sunt la fara 10 si pauza de pranz este de 30-40 min.

Cursantii primesc atat suportul de curs , cat si temele si materiale auxiliare, de genul: studii de caz, in format A4


Condiții de rambursare pentru cursant

Orice comandă se poate anula în termen de 24 de ore de la achiziţie.

De asemenea, poţi anula înregistrarea fără niciun fel de penalizare cu 14 zile înainte de efectuarea cursului. Orice anulare după această perioadă poate duce la consumarea fondurilor alocate de tine cursului respectiv.

În cazul în care anulezi înregistrarea cu mai mult de 14 zile înainte de efectuarea cursului, vei primi fondurile Qriser consumate înapoi în contul tău.

Politică anulare program de către furnizor

Dacă cursul nu are un număr suficient de participanţi, furnizorul de training poate decide să anuleze cursul cu 7 zile înainte de efectuarea acestuia iar tu vei primi fondurile Qriser respective înapoi. De asemenea, Formatorul poate anula cursul pentru motiv de forţă majoră sau caz fortuit, fiind împiedicat în mod obiectiv să efectueze sesiunea de curs respectivă. Vei fi anunţat imediat ce apare o astfel de situaţie.

Solicitări generale

Încă nu sunt solicitări.

Transformation LAUNCH – Cum îţi lansezi ideea, fãrã sã te rogi de oameni ca sã cumpere – M1

150.00 +TVA

Transformation LAUNCH – MODULUL 1 din Cursul de Marketing Experienţial.

Crezi cã se poate ca oamenii sã-ţi cearã din prima, ce ai de oferit, dar să te şi promoveze, fără să cheltui pe reclamă, să vinzi ieftin sau să baţi la uşi închise?

Cand e vorba să ne lansăm odatã şi bine ideea vieţii noastre, necunoscuţii nu ne datorează nici atenţia, nici timpul şi nici banii lor. Dar ai idee, cum ţi-ar evolua afacerile, dacă majoritatea ţi-ar deveni „prieteni” înainte de a cumpãra?

Vezi metoda care revoluționeazã lansarea clasicã… 

16 în stoc

Furnizor
  Pune o întrebare furnizorului
Categorii: , , Etichete: , , , ,

Atribute specifice

Preț fără TVA pe sesiune pentru un cursant
Adrian Stavriu
Se va anunta in curand
In curand in Bucuresti
1 zi (8 ore)
12-16
CV-ul trainerului