Descriere

Trainingul este o meserie minunată în care vezi aproape pe loc rezultatul muncii tale. Oamenii îți mulțumesc, cu ochii strălucind. Te iau în brațe la sfârșitul cursului și nu se mai dau duși deși sesiunea s-a încheiat acum jumătate de oră.

Iar tu când ajungi acasă aproape plutești de fericirea lucrului bine făcut și de reușita pe care tocmai ai avut-o.

De ce să participi?

Cu siguranță știi să faci ceva foarte bine. Ceva ce și altora le-ar plăcea să facă sau să învețe de la tine. Și dacă te-ai gândit până acum că ai vrea să pui toate aceste informații într-o formă dar n-ai știut de unde s-o apuci, ăsta e momentul. Ai venit la locul potrivit.

Cursul „Train the Trainers – Design și Construire de Training” este un program împărțit pe 4 module care se axează pe cei 4 piloni principali ai conceperii unui training: Pregătirea, Dezvoltarea, Audiența și Eu.

La sfârșitul acestui program vei avea trainingul gata de susținere și încrederea necesară de a o face.

Înscrie-te pentru că ceilalți abia așteaptă să afle din învățăturile tale.

Înscrie-te pentru că este ceva ce poți face inclusiv în timpul tău liber.

Înscrie-te pentru că poți face lumea un loc mai bun.

Înscrie-te pentru că meriți.

În ce constă programul?

Timp de 4 săptămâni, în fiecare luni seară de la ora 18:15 la ora 20:30 ne vom întâlni în online pe Zoom. Fiecare săptămână va aborda tematici specifice care te vor ajuta ca la final să ai un pachet de training gata de promovare și susținere.

Săptămâna 1 (2 noiembrie) – Pregătirea trainingului

  • Clarificarea temei de training;
  • Stabilirea obiectivelor Trainerului și a Trainingului;
  • Creionarea agendei;
  • Stabilire direcții de structură a cursului prin care obiectivele să fie atinse;
  • Creionarea profilului clientului;
  • Bonus: recomandări de bibliografie din partea mea.

Săptămâna 2 (9 noiembrie) – Dezvoltarea trainingului

  • Alegerea exercițiilor potrivite în funcție de obiectivele cursului;
  • Legarea acestora de partea teoretică;
  • Construirea debriefingului;
  • Feedback.

Săptămâna 3 (16 noiembrie) – Audiența

În acest modul vom răspunde la următoarele întrebări și vom construi împreună soluții de gestionare:

  • Cum ar reacționa audiența la trainingul tău?
  • Ce așteaptă audiența de la tine și cu ce trebuie ea să se pregătească de dinainte?
  • Care sunt situațiile dificile în care te-ai putea regăsi?
  • Care sunt tipurile de participanți dificili cu care te-ai putea întâlni?
  • Tehnici de a-i „câștiga” de partea ta încă de la început.

Săptămâna 4 (23 noiembrie) – Eu

  • Depășirea temerilor de a susține un training;
  • Repetiția (modalități de a o face);
  • Solicitarea și gestionarea feedbackului;
  • Instrumente de marketing și training online;
  • Adresarea tuturor întrebărilor și neclarităților.

Pentru a completa pregătirea și cunoștințele, fiecare modul va fi urmat de studiu și lucru individual ce va fi discutat ulterior în următoarea sesiune.

Cui se adresează programul?

  • Celor ce vor să conceapă un training propriu însă nu știu de unde s-o apuce;
  • Celor care se simt nesiguri în procesul de creare a trainingului propriu;
  • Celor ce sunt dispuși să dedice timp acelor 4 seri de luni și assignmenturilor individuale;
  • Celor ce sunt la început de drum în această arie;
  • Celor care au conceput deja un training și vor să-l facă pe al doilea sau să-l îmbunătățească pe primul;
  • Nu contează dacă ai sau nu o certificare ANC de Train the Trainers.

Cui nu se adresează programul?

  • Celor cu multă experiență pe zona de training, care au zeci/sute de ore în sală sau în online și ar avea nevoie doar de feedback punctual;
  • Celor care nu sunt foarte convinși că vor să facă un pachet de training;
  • Celor care nu au timpul necesar să-l dedice acestor 4 seri de luni și temelor pentru acasă ulterioare.

Ce primești prin participare?

În primul rând mult mai multă claritate și direcție. Să concepi un training este un lucru nu taman ușor. Primul training pe care l-am conceput singură a durat 3 luni și chiar și după acele 3 luni nu eram mulțumită de ce-a ieșit. Permite-mi să-ți fiu alături, să-ți ofer din experiența, cunoștințele și greșelile mele, pentru ca tu să poți avea un parcurs mult mai lin.

Vei beneficia de multă înțelegere, feedback, interacțiune. De asemenea, vei fi adaugat/ă în grupul închis de Traineri în formare unde voi publica săptămânal materiale utile, articole, activități și îndrumare. Tot acolo vei avea ocazia să schimbi impresii cu ceilalți participanți, să dăm feedback în afara modulelor și să avansăm în proiect.

Vei mai primi de asemenea:

  • Kitul de trainer ce include: schelet de agendă și slideuri, exerciții de ice breaker, checklist pre, during și post training (foarte util pentru a te asigura că totul este verificat și controlat).
  • O reducere de 50% (în valoare întreagă de 160 lei) la sesiunea individuală de demo și feedback realizată împreună cu colegii mei traineri.

Locurile sunt limitate la 6 participanți. Programul este unul intensiv, interactiv și îmi doresc să fie extrem de valoros pentru fiecare persoană. Pentru a putea atinge toate aceste obiective și pentru a putea concentra eficient atenția pentru toți participanții, numărul maxim este limitat la 6.

Informații suplimentare

Modalitate livrare

Sesiune On-line

Tip program

Review-uri

Acest program nu a primit încă niciun review.

Doar clienții înregistrați care au urmat acest program pot trimite review.

Condiții de rambursare pentru cursant

Orice comandă se poate anula în termen de 24 de ore de la achiziţie.

De asemenea, poţi anula înregistrarea fără niciun fel de penalizare cu 14 zile înainte de efectuarea cursului. Orice anulare după această perioadă poate duce la consumarea fondurilor alocate de tine cursului respectiv.

În cazul în care anulezi înregistrarea cu mai mult de 14 zile înainte de efectuarea cursului, vei primi fondurile Qriser consumate înapoi în contul tău.

Politică anulare program de către furnizor

Dacă cursul nu are un număr suficient de participanţi, furnizorul de training poate decide să anuleze cursul cu 7 zile înainte de efectuarea acestuia iar tu vei primi fondurile Qriser respective înapoi. De asemenea, Formatorul poate anula cursul pentru motiv de forţă majoră sau caz fortuit, fiind împiedicat în mod obiectiv să efectueze sesiunea de curs respectivă. Vei fi anunţat imediat ce apare o astfel de situaţie.

Solicitări generale

Încă nu sunt solicitări.

Train the Trainers – Design și Construire Training

85.00 +TVA

Trainingul este o meserie minunată în care vezi aproape pe loc rezultatul muncii tale. Oamenii îți mulțumesc, cu ochii strălucind. Te iau în brațe la sfârșitul cursului și nu se mai dau duși deși sesiunea s-a încheiat acum jumătate de oră.

Iar tu când ajungi acasă aproape plutești de fericirea lucrului bine făcut și de reușita pe care tocmai ai avut-o.

1 în stoc

Furnizor
0 din 5
  Pune o întrebare furnizorului
Categorii: , , Etichete: , ,

Atribute specifice

Preț fără TVA pe sesiune pentru un cursant
Cristina Ursu
2, 9, 16, 23 noiembrie
Online
2 ore sesiunea
6
CV-ul trainerului